S-a născut la 24 martie 1821, în satul Leu din județul Romanați, carte învățând în familie. Între anii 1831-1834, a urmat Școala Centrală din Craiova, clasele începătoare, apoi, familia ne mai putând să îl întrețină a trebuit să renunțe. În perioada 1834-1846, a funcționat în administrație la unele plăși din Romanați și Dolj. A fost unul dintre cei mai activi revoluționari, deși în timpul Revoluției de la 1848, avea numai 27 de ani.
Ion Arcescu, administratorul județului Romanați, care îl aprecia mult, l-a numit sub-administrator al Plășii Oltul de Sus, apoi l-a transferat la Plasa Ocolu. La 28 august 1848, Ion Arcescu a demisionat și în locul lui, l-a sugestia generalului Gheorge Magheru a fost numit Nică Barbu Locusteanu.
După înfrângerea Revoluției, împreună cu ceilalți revoluționari, a plecat în exil la Barașov, iar de aici la Brusa. În timpul exilului care a durat nouă ani, împreună cu Ion Heliade Rădulescu, a editat la Constantinopol, Gazeta Conservatorul, susținând realizarea Statului Național Unitar Român.
În exil și-a continuat studiile, devenind inginer hotarnic. În anul 1857, s-a întors acasă, profesând ca inginer, restituind proprietarilor, pământurile care le fuseseră luate pe nedrept.
A intrat în viața politică fiind ales între anii 1866-1895, deputat și senator de Romanați. A fost unul dintre adversarii politici ai regelui Carol I, opunându-se cu vehemență în anul 1884, la Proiectul de Lege privind crearea Domeniului Coroanei.
A încetat din viață în anul 1900, fiind înmormântat în comuna sa natală.
